M&M (ca bomboanele)

Cand sufletul striga si inima cere si toata sarea din lacrimi pe obraji se aduna, cand mintea urla si corpul rasuna de ecoul prezentei tale in preajma lui, cand fiecare noapte este o sansa de a ma intoarce la tine chiar si in vis, cand fiecare zi improspateaza izvorul sperantei ce curge nestavilit de umbra muntelui ce-l crezi intre noi, cand timpul si viata oprite in loc iti admira creatia in mine, eu nu mai sunt al meu.

Drumul nostru, presarat cu clipe magice, luminat de ingeri...

Tu!

Esti Suflet! Esti Om! Esti Femeie! Esti Energie! Pura!
Esti dimensiunea de necuprins in care pot visa, crea si oferi! Esti dimensiunea in care pot trai cu adevarat si pot fi liber cu adevarat!
Esti dimensiunea pe care o simt in fiecare celula a fiintei mele, ca iubirea inca nenascuta ce ti-o port!
Descoperita-mi de Dumnezeu, inafara timpului, inafara materialului si lumescului exterior al existentei noastre!

Esti Iubire si ca Iubire vei creste si vei trai in mine!

Esti!

Orice zi poate fi speciala, dar unele pot fi cu adevarat magice...

Buburuzi (copyright to "Thea")

Iubirea Lunii mele


Mangaie-ma cu inima ta asa cum Luna invaluieste Soarele si voi lumina numai pentru tine.

                                            Leonard Cohen - Dance Me To The End Of Love

Busteni, cu dedicatie.

Inger

Primul sarut...

A doua plecare din Paradis.




"Bastian: How many wishes do I get?
The Childlike Empress: As many as you want. And the more wishes you make, the more magnificent Fantasia will become.
Bastian: Really?
The Childlike Empress: Try it.
Bastian: My first wish is..."
-  The NeverEnding Story



Si ca sa ne dam seama cand are loc aceasta a doua plecare din Paradis trebuie doar sa raspundem la intrebarea: "Cand am renuntat la copilul din mine?"
Cu prima factura? Cu prima boala? Cu primul serviciu? Prima suferinta? Sau a 100a?
Te mai bucuri cand vezi o vietate, ploaia, cerul, stelele? Le mai vezi?
Te mai uiti la desene animate, mai citesti povesti? Mai crezi in ele?
Te mai joci, mai visezi, cauti libertatea? Mai poti?

In energia, bucuria si puritatea copilariei gasim o sursa nemasurabila de putere si fiecare drum, oricat de greu ar fi, poate fi luminat de aceasta.

Se spune ca personajele, creaturile, lumile de poveste au disparut pentru ca oamenii nu mai cred in ele.
Nu conteaza ca esti copil sau in varsta, conteaza sa crezi si sa speri. Speranta poate rasari si dintr-un copac batran si poate muri si intr-unul tanar. Si daca reusesti sa crezi in ceva, vei gasi o cale, de a crea, de a trai, de a realiza, chiar si doar in sufletul si imaginatia ta.
Si unde se nasc si de unde prind avant toate marile povesti, daca nu in inima si imaginatia noastra.

Fi tot, fi orice, fi cat de putin sau cat poti mai mult, pentru cineva, pentru ceva, intr-o mica particica sau pentru lumea intreaga, dar niciodata nu renunta la lupta, nu renunta sa crezi si sa speri. Pentru ca atunci vei imbatrani.
Si daca Dumnezeu iti ofera ceva, accepta, orice, oricand. Cine stie, poate este chiar o bucata din intreg.

Ramai copil, imbratisaza natura, creste speranta, continua sa iubesti, lupta pentru fiecare bucatica de vis si Traieste.

Cand iti doresti ceva dar lucrurile par imposibile, schimba perspectiva din care le privesti, schimba modalitatea de gandire si vei descoperi o noua dimensiune, in care dorintele chiar devin realitate, atata timp cat exista un "nebun" care sa creada in ele.

Inchide ochii, asculta-ma.
Deschide-ti inima, primeste-ma.

Lasa gandurile, abandoneaza-te sentimentelor si senzatiilor si lasa totul sa treaca pe langa noi, simte-ma pe mine, asa cum sunt si voi fi.
Lasa-te atinsa de lacrimile mele, tu, frumusete vesnica. Caci unde salasluieste vesnicia daca nu in spatele ochilor, in inima si minte.
Priveste-ma si ca acum ma vei vedea pana nu vom mai fi.
Si vei fi la final, ca si acum, iubita si dorita.
Descopera vazduhul infinit ce ti l-am pregatit sa-l strabati, in sufletul meu.
Vino sa dansam, doua flacari inlantuite in tango-ul dragostei, doua inimi mistuite de pasiune, doua minti legate pe viata.
Si asta conteaza si atat, Viata, de care suntem plini.

Strigat, furtuna si nuante de gri...

Melodia ce mi-a rascolit toata noaptea, venind ca fundal colorat pentru atatea ganduri, deocamdata in alb-negru:


                                                               Lara Fabian - Je t`aime

Lasa viata culorii vii sa se imprastie in toata fiinta ta...

Simte aroma pastelata a vietii, cu fiecare noua atingere a inimilor...

Intinde-ti aripile si lasa-ma sa te inalt in vazduhul lumii noastre...

Sa ne fim lumina cand toate celelalte s-au stins...

Mai crezi in minuni?


Esti om, stai drept, chiar daca esti multumit sau nu, mandru sau smerit, chiar daca ai Trait sau doar te-ai tarat, apasat de lume si greutati sau ridicat de puteri interioare ori exterioare.
Esti om, plin de emotii, temeri, sperante, vise, neimpliniri, alegeri bune sau gresite, experiente inaltatoare sau sfasietoare.
Esti om, gol, despuiat de orice masca orice protectie a inimii, mintii si sufletului.

Esti om, si ca Om si ca Divin stai vulnerabil in fata persoanei care te poate cobori sau ridica.

Si ce putere mai mare sa posede cineva, decat cea de a avea in mintea si inima ei, intreaga ta fiinta.
Si ce dar mai mare poate oferi cineva decat grija, intelegere, acceptare si iubire, atunci cand te prezinti in fata ei in toata maretia micimii tale, purtand voalul atat de usor de inrosit al vulnerabilitatii fiintei.

Ce bucurie, ce liniste mai mare decat sa inchizi ochii, sa iti deschizi sufletul si sa te abandonezi total in bratele celuilalt, stiind ca va avea grija de tine.

Pot fi totul, pot oferi totul, pot sustine totul, pot vindeca totul, pot lumina totul.
Dar cateodata, asta nu este de ajuns.

Priveste-ma, asculta-ma, intelege-ma, cunoaste-ma.

Cateodata, in noptile cu luna, cu cat mai adancit in ganduri si vise, cu atat pare ca o poti atinge. Si cu cat incerci mai mult sa te apropii, cu atat aceasta iti dezvaluie o mare ironie cosmica. Aceea ca, unele lucruri, desi stii ca sunt tot ce ti-ai dorit, iti vor fi mereu inafara puterii de a le ajunge.
Dar cum indragostitului ii sade bine cu dragostea, sentimentele nu se pot opri din a se indrepta spre ea; spre luna, bineinteles...

Parca te cunosc de o viata si totusi o viata nu mi-ar ajunge sa te cunosc...

Vis. Cuvant inainte.

Pe parcursul vietii, acceptam destule lucruri nu tocmai pe placul nostru, care nu coincid in totalitate cu dorintele sau imaginea noastra despre cum ar trebui sa fie, adica facem compromisuri, din atat de multe motive.
Cea mai protejata de compromisuri ar fi bine sa fie lumea inimii, caci ramurile ei se intind in toate colturile vietii.
In timp, cu experientele de toate felurile, vine si o intelegere mai exacta a nevoilor acestei lumi si o insumare a elementelor care sunt benefice pentru calitatea vietii emotional-afective. Devenim astfel mai selectivi; incercam ca urmatoarea relatie sa cuprinda cat mai multe din acele elemente necesare si cat mai putine si marunte compromisuri.
Se intampla cel putin o data in viata, zic eu ca in viata oricui, sa descoperi o persoana in care se reunesc toate elementele.
Si de aici, povestea poate incepe.
Sper.

P.S. - nu, nu este aceasta persoana.

Catre "printesa Romanov" din "valea ingusta"...


In noptile vii, sufletul imi zboara pe unde doreste fiinta mea sa umble iar intr-una din ele te-a vazut in departare, pe un alt munte, intr-o alta zare.
Sedeai pe patura vie care pulseaza de culoarea ce iti place atat de mult si priveai spre poarta sclipitoare a infinitului. Si am apus si-am rasarit de-atatea ori admirand si veghind asupra creatiei tale, cercetandu-ti gandurile, scaldandu-ma in misterul tau si sperand clipa pe care sa o petrec in compania energiei tale.
Caci tu, vezi in nuante pastelate, ti-e trupul inconjurat de flori si vis, iar gandurile, simtirile, dorintele si viitorul, contopite cu insasi natura... spre care alerg.
Deci daca tind catre aceasta, tind catre tine?

Sa-ti fiu soare, sa-mi fii floare, acoperiti de stele, culcati pe patul viu al lumii, ascultand freamatul Vietii noastre si al Naturii inconjuratoare.

Inca insa, ramai in departare, pe un alt munte, intr-o alta zare iar strigatul sufletului pornit catre tine imi ajunge inapoi ca si ecoul numelui tau necunoscut.

O fi doar inca un vis mut...

Catre...


"Pe-un pisc.
 Sus. Numai noi doi.
 Aşa: când sunt cu tine
 mă simt nespus de-aproape
 de cer.
 Aşa de-aproape,
 de-mi pare că de ţi-aş striga
 în zare – numele -
 i-aş auzi ecoul
 răsfrânt de bolta cerului.
 Numai noi doi.
 Sus."



Ti-as striga in zare numele, fie si doar sa-l aud ca ecou... daca l-as cunoaste...

 

(Lucian Blaga – Sus)
(cântă Nica Zaharia piesa ei Mai aproape de cer)

Vreau o poveste.

Vreau sa vorbim cu noptile, sa mergem in parc sa scriem poezii, sa fotografiem impreuna, sa ne trezim la 12 noaptea ca vrem sa mergem la munte sau la mare, sa plantam copaci si flori, sa ne oferim orice si totul, sa ne uitam unul la altul, sa ne plimbam peste tot, sa stam noaptea sa ne uitam la stele, sa cantam, sa stam pe o capita de fan sa admiram dealurile, sa simtim pamantul cu picioarele goale, sa alergam prin ploaie si apoi
sa ne dam pastile unul altuia... si atat de multe altele...

Unde au disparut finalurile fericite, unde s-au ascuns sufletele pereche, unde ne-am pierdut visele?
In bani, in facturi, in serviciu, in boli, in societatea incrancenata, in orasul sufocant?
Nu, le-am pierdut in noi si tot in noi le putem gasi.
Printre picaturi, printre crapaturi, printre spini, printre lacrimi si chin, aduceti-le la lumina.

Vreau o poveste, dar oare Povestea... ma vrea pe mine?