In noptile vii, sufletul imi zboara pe unde doreste fiinta mea sa umble iar intr-una din ele te-a vazut in departare, pe un alt munte, intr-o alta zare.
Sedeai pe patura vie care pulseaza de culoarea ce iti place atat de mult si priveai spre poarta sclipitoare a infinitului. Si am apus si-am rasarit de-atatea ori admirand si veghind asupra creatiei tale, cercetandu-ti gandurile, scaldandu-ma in misterul tau si sperand clipa pe care sa o petrec in compania energiei tale.
Caci tu, vezi in nuante pastelate, ti-e trupul inconjurat de flori si vis, iar gandurile, simtirile, dorintele si viitorul, contopite cu insasi natura... spre care alerg.
Deci daca tind catre aceasta, tind catre tine?
Sa-ti fiu soare, sa-mi fii floare, acoperiti de stele, culcati pe patul viu al lumii, ascultand freamatul Vietii noastre si al Naturii inconjuratoare.
Inca insa, ramai in departare, pe un alt munte, intr-o alta zare iar strigatul sufletului pornit catre tine imi ajunge inapoi ca si ecoul numelui tau necunoscut.
O fi doar inca un vis mut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu